E prima ta zi singura. Esti trista si simti ca de-acum asa vei fi mereu. Ai vrea ca lumea din jur sa te inteleaga desi nu-ti stie povestea. Ai vrea ca cineva sa-ti spuna ca maine va fi bine. Dar realizezi ca nici macar asta nu ti-ar fi de folos, pentru ca tu stii ca ai nevoie de altceva. Ai nevoie de altcineva. Incerci sa cauti explicatii, vinovati. Incerci sa uiti. E imposibil. Mergi pe strada si incerci sa nu te gandesti la nimic. Brusc incepi sa lacrimezi, apoi plangi ca un copil mic caruia nu-i pasa ca lumea il priveste . Vantul iti plimba intr-un mod ciudat lacrimile pe obraz. Te opresti si respiri. Respiri ca si cum ai stii ca asta te va vindeca. Il vezi. Parca ti se opreste inima. Ai vrea sa alergi si sa-i spui ca-l iubesti, ca ziua asta a fost suficienta ca sa stii ca fara el nu poti. Dar ti-e frica. Poate ca el a inteles ca ii e mai bine singur. Ai vrea sa stii ce trebuie sa faci ca sa fie fericit langa tine. Ai vrea sa faci totul dar parca nu poti face nimic. Se opreste. Iti zambeste si nu stii ce sa crezi. Iti vine atat de tare sa plangi dar nu vrei sa fii penibila. Dar zambetul lui iti deruleaza un intreg film in minte. Toata relatia voastra ti se plimba acum prin cap. Saruturi, imbratisari, escapade, discutii lungi in intunericul camerei, plimbari de mana prin parc, alinturi. Te strange in brate. Oare si el simte tot ceea ce pe tine te macina de atatea ore? Te saruta. Nu stii ce va fi maine dar e bine in bratele lui acum.
Azi nu mai esti singura...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu